I decided to read this in its original language to get as much as I can out of it- already read part of it in English.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
"Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spaţială se reflectă în experienţa unei opoziţii între spaţiul sacru, singurul care este real, care există cu adevărat, şi restul spaţiului, adică întinderea informă care-l înconjoară."
"Cînd sacrul se manifestă printr-o hierofanie oarecare, nu se produce doar o ruptură în spaţiul omogen, ci şi revelaţia unei realităţi absolute, care se opune non-realităţii imensei întinderi înconjurătoare. Manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea. În întinderea omogenă şi nemărginită, unde nu există nici un punct de reper şi nici o posibilitate de orientare, hierofania dezvăluie un „punct fix“ absolut, un „Centru“."
"Se poate aşadar vedea cum anume descoperirea, adică revelaţia spaţiului sacru, are pentru omul religios o valoare existenţială; nimic nu poate începe, nimic nu se poate face fără o orientare prealabilă, şi orice orientare presupune dobîndirea unui punct fix."
" Dimpotrivă, experienţa profană menţine omogenitatea şi deci relativitatea spaţiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece „punctul fix“ nu mai are un statut ontologic unic, apărînd şi dispărînd în funcţie de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de „Lume“, ci doar nişte fragmente ale unui univers sfărîmat, o masă amorfă alcătuită
dintr-un număr infinit de „locuri“ mai mult sau mai puţin „neutre“, în care omul se mişcă, mînat de obligaţiile unei existenţe integrate într-o societate industrială."
"Şi totuşi, în această experienţă a spaţiului profan continuă să intervină valori care amintesc mai mult sau mai puţin de lipsa de omogenitate care caracterizează experienţa religioasă a spaţiului. Mai există locuri privilegiate, calitativ deosebite de celelalte: ţinutul natal, locul primei iubiri, o stradă ori un colţ din primul oraş străin văzut în tinereţe. Toate aceste locuri păstrează, chiar pentru omul cel mai nereligios, o calitate excepţională, „unică“, pentru că reprezintă „locuri sfinte“ ale Universului său privat, ca şi cum această fiinţă nereligioasă ar fi avut revelaţia unei alte realităţi decît aceea la care participă prin existenţa sa de zi cu zi."
Even the non-religious person can experience close-to-religious experiences.
"Pragul este totodată graniţa care deosebeşte şi desparte două lumi şi locul paradoxal de comunicare dintre ele, punctul în care se face trecerea de la lumea profană la lumea sacră."
The Gate between the Sacred and Profane World and it's guarded by "guards".
"De exemplu, este urmărită o fiară sălbatică şi, în locul în care aceasta este ucisă, e ridicat sanctuarul; sau i se dă drumul unui animal domestic — de pildă un taur —, apoi este căutat după cîteva zile şi sacrificat în locul unde este găsit. Aici va fi ridicat altarul, iar satul va fi construit de jur-împrejur. În toate aceste cazuri, sacralitatea locului este arătată de animale: oamenii nu au aşadar libertatea de a alege locul sacru; ei nu fac decît să-l caute şi să-l descopere cu ajutorul unor semne misterioase."
How Moldova got its name.
*******************************************************************************
"Sacrul înseamnă, cum am văzut, realul prin excelenţă, adică puterea, eficienţa, izvorul vieţii şi al fecundităţii. Dorinţa omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorinţa lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfîrşit a experienţelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală şi eficientă şi nu într-o iluzie."
*******************************************************************************
"„Lumea“ (adică „lumea noastră“) este un univers în care sacrul s-a manifestat şi unde ruptura de nivel este aşadar posibilă şi repetabilă."
"Or, existenţa umană nu este posibilă decît prin această comunicare permanentă cu Cerul."
"„Aşezarea“ într-un loc anume, organizarea, locuirea lui sînt acţiuni care presupun o alegere existenţială: alegerea unui Univers care va fi asumat prin „creaţie“."
Axis Mundi- Mount Meru
Borobudur Temple- Java, Indonesia
"Pe de altă parte, deoarece crearea omului este o replică a cosmogoniei, primul om a fost alcătuit în „buricul Pămîntului“ (după tradiţia mesopotamiană), în Centrul Lumii (conform tradiţiei iraniene), în Paradisul aflat în „buricul Pămîntului“ sau la Ierusalim (după tradiţiile iudeo–creştine). Nici nu putea fi altfel, pentru că acest Centru este tocmai locul unde se petrece o ruptură de nivel, unde spaţiul devine sacru, real prin excelenţă. Orice creaţie implică o supraabundenţă a realităţii, altfel spus o izbucnire a sacrului în lume."
The first man slipped out of the "belly of the world".
"După cum am văzut, şi după cum vom putea vedea şi mai limpede în cele ce urmează, anumite imagini tradiţionale, anumite urme ale comportamentului omului premodern se mai păstrează încă, mai „supravieţuiesc“, chiar în societăţile cele mai industrializate."
"La fel ca stîlpul (Axis mundi), copacul cu crengile tăiate, al cărui vîrf iese prin deschizătura din acoperişul iurtei (şi care simbolizează Arborele cosmic) reprezintă o scară care duce
la Cer şi pe care urcă şamanii în călătoria lor către înalt, luîndu–şi zborul prin acea deschizătură din acoperiş.22 Stîlpul sacru, aflat în mijlocul locuinţei, se mai întîlneşte în Africa, la populaţiile de păstori hamiţi şi hamitoiz."
"Ca să dureze, o construcţie (casă, templu, lucrare tehnică) trebuie să fie însufleţită, să capete în acelaşi timp o viaţă şi un suflet. „Transferul“ sufletului nu se poate face altfel decît printr–o jertfă sîngeroasă."
"În sud–estul Europei, aceste rituri şi credinţe au dat naştere unor minunate balade populare care înfăţişează jertfa soţiei meşterului zidar, fără de care construcţia nu poate fi dusă la bun sfîrşit (cf. baladele podului de la Arta, din Grecia, a mînăstirii Argeş din România, a cetăţii Scutari din Iugoslavia etc.)."
"Locuinţa nu este un obiect, o „maşină de locuit“, ci Universul pe care omul şi–l clădeşte imitînd Creaţia exemplară a zeilor, cosmogonia."
Home is where the Universe is.
"Pentru că nu este vorba de un spaţiu geometric, ci de un spaţiu existenţial şi sacru care prezintă o structură cu totul deosebită, ce permite o infinitate de rupturi şi deci de comunicări cu transcendentul."
"Cu alte cuvinte, toate simbolurile şi toate ritualurile legate de temple, cetăţi, case decurg, de fapt, din experienţa primitivă a spaţiului sacru."
"Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfinţenia sanctuarelor."
"Totuşi, ceea ce ne interesează nu este varietatea infinită a experienţelor religioase ale spaţiului, ci, dimpotrivă, elementele lor comune, de unitate."
"Această necesitate religioasă oglindeşte o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de fiinţă. Spaima dinaintea „Haosului“ care înconjoară lumea sa locuită corespunde spaimei în faţa neantului."
"Spaţiul necunoscut care se întinde dincolo de „lumea“ sa, spaţiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decît o întindere amorfă în care n–a fost încă proiectată nici o orientare şi nu s–a conturat nici o structură, acest spaţiu profan reprezintă pentru omul religios nefiinţa absolută. Dacă se rătăceşte cumva în acest spaţiu, omul se simte golit de substanţa sa „ontică“, ca şi cum s–ar topi în Haos, şi sfîrşeşte prin a se stinge."
If the person is not in religious space, then it is a nonbeing.
"Pentru că aşezarea într–un loc, locuirea într–un spaţiu înseamnă repetarea cosmogoniei, şi deci imitarea lucrării zeilor, orice hotărîre existenţială a omului religios de a se „aşeza“ în spaţiu este în acelaşi timp o hotărîre „religioasă“."
" Acest comportament faţă de Timp deosebeşte omul religios de cel nereligios: primul refuză să trăiască doar în ceea ce se numeşte, în termeni moderni, „prezentul istoric“, străduindu–se să ajungă la un Timp sacru care, în unele privinţe, ar putea însemna „Veşnicia“."
"Pentru un om nereligios, Timpul nu poate reprezenta nici ruptură, nici „mister“: el alcătuieşte dimensiunea existenţială cea mai profundă a omului şi este legat de propria sa existenţă, avînd aşadar un început şi un sfîrşit, care este moartea, dispariţia existenţei. Oricît de numeroase ar fi ritmurile temporale pe care le urmează şi oricît de deosebite ar fi intensităţile acestor ritmuri, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu poate interveni nici o prezenţă divină"
Death is final for the non-religious. That is why divine forces do not enter his life.
"Primul care a explicat înrudirea etimologică dintre templum şi tempus este Hermann Usener, care a interpretat cei doi termeni cu ajutorul noţiunii de intersectare („Schneidung, Kreuzung“)2. Cercetările ulterioare au adus precizări în legătură cu această descoperire: „Templum se referă la aspectul spaţial, iar tempus la aspectul temporal al mişcării orizontului în spaţiu şi în timp."
The Scheidung symbolizes the "rift" in the profane world.
"Din acelaşi motiv, Timpul cosmogonic slujeşte drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s–au manifestat şi au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare şi mai măreaţă."
That is why the Beginning of Time is the highest symbol of the connection with the Cosmos.
"Concepţia subiacentă acestor rituri de vindecare ar fi că Viaţa nu poate fi reparată, ci doar re–creată prin repetarea simbolică a cosmogoniei, deoarece cosmogonia este modelul exemplar al oricărei creaţii."
Life can't be repaired but only re-created.
"Într–adevăr, indigenii sînt conştienţi că reproduc în cele mai mici amănunte actele exemplare ale zeilor, aşa cum aceştia le înfăptuiseră in illo tempore."
"Unirea dintre zeu şi zeiţă se petrece într–o clipă atemporală, într–un prezent veşnic; unirea sexuală dintre oameni, cînd nu este rituală, se desfăşoară în durată, în Timpul profan."
"Dimensiunea sacră a Vieţii se regăseşte din plin în sărbătoare, cînd se experimentează sfinţenia existenţei omeneşti ca lucrare a zeilor. În restul timpului, omul poate oricînd uita ceea ce este fundamental, şi anume că existenţa nu este „dată“ de către ceea ce modernii numesc „Natură“, ci este o creaţie a Celorlalţi, adică zeii sau Fiinţele semidivine. În schimb, sărbătorile redau dimensiunea sacră a existenţei, amintind cum anume zeii sau Strămoşii mitici au făcut omul şi i–au împărtăşit comportamentele sociale şi muncile practice."
Celebrations are used to remember the sacred world.
"Concluzia este justificată, dar numai în parte, deoarece omul religios, chiar şi cel mai „primitiv“, nu se împotriveşte progresului, în principiu, ci îl acceptă, atribuindu–i însă o origine şi o dimensiune divine. Tot ceea ce, din perspectiva modernă, ni s–ar părea aducător de „progres“ (de orice fel — social, cultural, tehnic şi aşa mai departe) în comparaţie cu o situaţie anterioară, a fost asumat de către societăţile primitive în decursul lungii lor istorii, ca un şir de revelaţii divine."
The religious man is not against progress but on the contrary, attributes it to a "chain of divine revelations.
"S–ar putea spune, în termeni creştini, că este vorba de o „nostalgie a Paradisului“, cu toate că, la nivelul culturilor primitive, contextul religios şi ideologic este cu totul altul decît cel al iudeo–creştinismului. Însă Timpul mitic pe care omul se străduieşte să–l reactualizeze periodic este un Timp sanctificat de prezenţa divină, şi putem spune că dorinţa lui de a se afla în prezenţa zeilor şi într–o lume desăvîrşită (pentru că abia a luat naştere) corespunde nostalgiei stării paradiziace."
The religious man is thirsting for paradise.
"Se poate spune chiar, pînă la un anumit punct, că omul religios, mai ales cel din societăţile „primitive“, este prin excelenţă un om paralizat de mitul eternei reîntoarceri."
"Din punct de vedere existenţial însă, „primitivul“ se situează întotdeauna într–un context cosmic. Experienţa lui personală nu este lipsită nici de autenticitate, nici de profunzime, însă ea pare pentru omul modern lipsită de autenticitate sau copilărească, pentru că este exprimată într–un limbaj cu care nu sîntem obişnuiţi."
"Pentru că, de fapt, dorinţa de întoarcere la Timpul originii înseamnă deopotrivă dorinţa de a regăsi prezenţa zeilor şi Lumea puternică, proaspătă şi curată, aşa cum era ea in illo tempore."
"Prin toate comportamentele sale, omul religios arată că nu crede decît în Fiinţă, că participarea sa la Fiinţă este asigurată de revelaţia primordială, al cărei paznic este. Miturile reprezintă totalitatea acestor revelaţii primordiale."
He only believes in Being.
"Iată de ce mitul este legat de ontologie, pentru că nu vorbeşte decît de realităţi, de ceea ce s–a petrecut cu adevărat, de ceea ce s–a manifestat din plin."
"Este vorba, fără îndoială, de realităţi sacre, pentru că sacrul este realul prin excelenţă. Nimic din ceea ce ţine de sfera profanului nu ia parte la Fiinţă, pentru că profanul nu a fost întemeiat ontologic de mit, nu are un model exemplar."
"Un pescar mi–a spus că, atunci cînd se pregătea să prindă peşti (cu arcul), se credea Kivavia. Nu cerea mila şi ajutorul eroului mitic, ci se identifica de–a dreptul cu acesta."
"Trebuie spus că, încă de la început, omul religios îşi aşază modelul pe un plan transuman, cel dezvăluit de mituri. El nu devine cu adevărat om decît dacă se supune învăţăturii miturilor, dacă–i imită pe zei."
"Adevăratul păcat este uitarea."
The gravest sin is forgetting.
"Volhardt a subliniat acest lucru pe bună dreptate: canibalul îşi asumă responsabilitatea în lume, canibalismul nu este un comportament „natural“ al omului „primitiv“ (şi nici nu se regăseşte de altfel la nivelurile cele mai arhaice de cultură), ci un comportament cultural, întemeiat pe o viziune religioasă a vieţii. Pentru ca lumea vegetală să poată supravieţui, omul trebuie să ucidă şi să fie ucis; el trebuie de asemenea să–şi asume sexualitatea pînă la limita extremă, adică orgia."
"Ceea ce trebuie subliniat este că omul religios dorea să–i imite pe zei şi credea că o face chiar atunci cînd faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie şi crimă."
"Nu numai că aceeaşi cantitate de fiinţă se păstrează fără ca nimic să se piardă ori să se creeze, ci mai mult, unii gînditori de la sfîrşitul Antichităţii — pitagoricieni, stoici, platonicieni — ajung să admită că în interiorul fiecăruia dintre aceste cicluri de durată, aiones sau aeva, se reproduc aceleaşi situaţii care s–au produs în ciclurile anterioare şi se vor reproduce şi în ciclurile următoare — la nesfîrşit. Nici o întîmplare nu este unică şi nu se produce o singură dată (de pildă condamnarea şi moartea lui Socrate), ci ea s–a mai produs şi se va mai produce, fără încetare; aceiaşi indivizi au apărut, apar şi vor reapărea la fiecare întoarcere a cercului asupra lui însuşi. Durata cosmică este repetare şi anakuklesis, eternă reîntoarcere“
At the end of the Time of Antiquity- the thinkers of the time came to the conclusion that in every cycle the same situations are continuously produced, over and over again for infinity.
Christianity killed the eternal rebirth before the time of the Universe because they put the birth of Christ in our chronological time.
"În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu şi sacru în acelaşi timp, dezvăluind modalităţile Fiinţei şi ale sacralităţii."
"Nu este nevoie să mai dăm alte exemple. În toate aceste religii primitive, Fiinţa cerească supremă pare să–şi fi pierdut actualitatea religioasă, deoarece lipseşte din cult, iar mitul ne–o înfăţişează retrăgîndu–se din ce în ce mai departe de oameni, pînă ce devine un deus otiosus. Cu toate acestea, nu este uitată, fiind chiar invocată în ultimă instanţă, cînd tot ceea ce s–a făcut spre a cere ajutorul celorlalţi zei şi zeiţe, al strămoşilor şi al demonilor s–a dovedit a fi zadarnic."
God of the Universe lives in the heavens, and once he created "humans", he retreats to the heavens and people stopped worshipping him- remembering him occasionally.
"Experienţa religioasă a Vieţii
„Îndepărtarea divină“ oglindeşte de fapt interesul crescînd al omului faţă de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se apleacă asupra hierofaniilor Vieţii, descoperă sacrul şi fecunditatea pămîntească şi se simte atras de experienţe religioase mai „concrete“ (mai carnale, chiar orgiastice), omul „primitiv“ se îndepărtează de Zeul ceresc şi transcendent. Descoperirea agriculturii duce la o schimbare radicală nu numai a economiei omului primitiv, ci înainte de toate a economiei sacrului. Intră în joc alte forţe religioase: sexualitatea, fecunditatea, mitologia femeii şi a Pămîntului etc., experienţa religioasă devine mai concretă, mai strîns legată de Viaţă. Marile Zeiţe–Mame şi Zeii puternici sau duhurile fecundităţii sînt mult mai „dinamici“ şi mai accesibili pentru oameni decît Zeul creator. Dar, aşa cum am văzut, în caz de mare nevoie, după ce s–a încercat totul în zadar, şi cu deosebire atunci cînd nenorocirea vine din Cer — secetă, furtună, epidemie —, oamenii se întorc spre Fiinţa supremă şi o roagă. Atitudinea aceasta nu se întîlneşte doar la populaţiile primitive. De fiecare dată cînd vechii evrei trăiau mai multă vreme în pace şi într–o oarecare îndestulare, se îndepărtau de Iahve,
apropiindu–se de divinităţile Baal şi Astarte ale vecinilor lor. Numai catastrofele istorice îi sileau să se întoarcă din nou la Iahve. „Iar atunci au strigat iarăşi către Domnul şi au zis: «Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte–ne acum din mîna vrăjmaşilor noştri, şi–ţi vom sluji!»“ (I Samuel, XII, 10)."
"Există aici, dar numai în aparenţă, un mare paradox: divinităţile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal şi Astarte la evrei, divinităţi ale fecundităţii, ale opulenţei, ale împlinirii vitale, adică divinităţi care preamăreau şi îmbogăţeau Viaţa, atît cea cosmică — vegetaţia, agricultura, animalele — cît şi cea omenească. Aceste divinităţi erau în aparenţă puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate."
Baal and Astrarte were in fact representations of the worship of fertility. Today can be taken as fertility = materialism/stability.
"Descoperind sacrali-tatea Vieţii, omul s–a lăsat purtat de propria sa descoperire, a fost copleşit de hierofaniile vitale şi s–a îndepărtat de sacralitatea transcendentă a nevoilor sale imediate şi zilnice."
"Man's "fall" is having let go of the "sacred" and having been taken with one's own immediate and daily needs (worshipping fertility)."
"Eliminat din viaţa religioasă propriu–zisă, sacrul ceresc se menţine activ prin simbolism. Un simbol religios îşi transmite mesajul chiar dacă nu este perceput în întregime în mod conştient, deoarece simbolul se adresează fiinţei omeneşti integrale, nu doar minţii ei."
"Apele simbolizează suma universală a virtualităţilor, fiind deopotrivă fons et origo, izvorul tuturor posibilităţilor de existenţă; ele precedă orice formă şi susţin orice creaţie."
fons et origo = source and origin of something = water
"Simbolurile erau, pentru apologeţii creştini, încărcate de mesaje; ele arătau sacrul cu ajutorul ritmurilor cosmice. Revelaţia adusă de credinţă nu ştergea semnificaţiile precreştine ale simbolurilor, ci le adăuga o valoare nouă. Pentru credincioşi, aceasta le eclipsa fără îndoială pe celelalte: era singura care valoriza simbolul, făcînd din el o revelaţie."
"Acestor concepţii mitice le corespund credinţele legate de fecunditatea spontană a femeii şi de puterile ei magico–religioase oculte, a căror influenţă asupra vieţii plantelor este hotărîtoare. Fenomenul social şi cultural cunoscut sub numele de „matriarhat“ este legat de descoperirea culturii plantelor comestibile de către femeie. Femeia a fost prima care a cultivat plantele alimentare, devenind aşadar în chip firesc stăpîna ogoarelor şi a recoltelor. Puterile magico–religioase şi, prin urmare, predominanţa socială a femeii au un model cosmic: Pămîntul–Mamă."
"După cum vom vedea, experienţa umană în totalitatea sa poate fi omologată Vieţii cosmice, prin urmare sanctificată, deoarece Cosmosul este creaţia supremă a zeilor."
Life is the most mysterious thing to the religious man which means that it "comes" from somewhere and "goes" somewhere else.
Death is just another form of human existence.
"Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoieşte periodic, iar taina apariţiei Vieţii este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului."
The Idea of Absolute Reality is symbolized by the fruit of the tree of Life.
Stones represent the indestructibility and Absolution of the Being and an anbsolute Existence outside of Time. Unntouched by "being".
*******************************************************************************
"Studierea societăţilor rurale europene ne poate ajuta să înţelegem lumea religioasă a agricultorilor în epoca neolitică. În numeroase cazuri, obiceiurile şi credinţele ţăranilor europeni oglindesc un nivel de cultură mai vechi decît cel atestat de mitologia Greciei clasice."
*******************************************************************************
Awake Existence.
"Cu alte cuvinte, simbolismul cosmic adaugă o nouă valoare unui obiect sau unei acţiuni, fără ca prin aceasta să le ştirbească valorile proprii şi nemijlocite."
Objects created for cosmic symbolism are sacred.
The knowledge learned from introspection and life are in themselves not valuable but for its religious value since it points to the Being.
**********************************************************************************
"Altfel spus, „cel care ştie“ are o experienţă cu totul diferită decît aceea a unui profan, ceea ce înseamnă că orice experienţă umană poate fi transfigurată şi trăită pe un alt plan, transuman."
**********************************************************************************
His habitation and body are a microcosmos.
--
Pub pdf original language
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
"Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spaţială se reflectă în experienţa unei opoziţii între spaţiul sacru, singurul care este real, care există cu adevărat, şi restul spaţiului, adică întinderea informă care-l înconjoară."
"Cînd sacrul se manifestă printr-o hierofanie oarecare, nu se produce doar o ruptură în spaţiul omogen, ci şi revelaţia unei realităţi absolute, care se opune non-realităţii imensei întinderi înconjurătoare. Manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea. În întinderea omogenă şi nemărginită, unde nu există nici un punct de reper şi nici o posibilitate de orientare, hierofania dezvăluie un „punct fix“ absolut, un „Centru“."
"Se poate aşadar vedea cum anume descoperirea, adică revelaţia spaţiului sacru, are pentru omul religios o valoare existenţială; nimic nu poate începe, nimic nu se poate face fără o orientare prealabilă, şi orice orientare presupune dobîndirea unui punct fix."
" Dimpotrivă, experienţa profană menţine omogenitatea şi deci relativitatea spaţiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece „punctul fix“ nu mai are un statut ontologic unic, apărînd şi dispărînd în funcţie de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de „Lume“, ci doar nişte fragmente ale unui univers sfărîmat, o masă amorfă alcătuită
dintr-un număr infinit de „locuri“ mai mult sau mai puţin „neutre“, în care omul se mişcă, mînat de obligaţiile unei existenţe integrate într-o societate industrială."
"Şi totuşi, în această experienţă a spaţiului profan continuă să intervină valori care amintesc mai mult sau mai puţin de lipsa de omogenitate care caracterizează experienţa religioasă a spaţiului. Mai există locuri privilegiate, calitativ deosebite de celelalte: ţinutul natal, locul primei iubiri, o stradă ori un colţ din primul oraş străin văzut în tinereţe. Toate aceste locuri păstrează, chiar pentru omul cel mai nereligios, o calitate excepţională, „unică“, pentru că reprezintă „locuri sfinte“ ale Universului său privat, ca şi cum această fiinţă nereligioasă ar fi avut revelaţia unei alte realităţi decît aceea la care participă prin existenţa sa de zi cu zi."
Even the non-religious person can experience close-to-religious experiences.
"Pragul este totodată graniţa care deosebeşte şi desparte două lumi şi locul paradoxal de comunicare dintre ele, punctul în care se face trecerea de la lumea profană la lumea sacră."
The Gate between the Sacred and Profane World and it's guarded by "guards".
"De exemplu, este urmărită o fiară sălbatică şi, în locul în care aceasta este ucisă, e ridicat sanctuarul; sau i se dă drumul unui animal domestic — de pildă un taur —, apoi este căutat după cîteva zile şi sacrificat în locul unde este găsit. Aici va fi ridicat altarul, iar satul va fi construit de jur-împrejur. În toate aceste cazuri, sacralitatea locului este arătată de animale: oamenii nu au aşadar libertatea de a alege locul sacru; ei nu fac decît să-l caute şi să-l descopere cu ajutorul unor semne misterioase."
How Moldova got its name.
*******************************************************************************
"Sacrul înseamnă, cum am văzut, realul prin excelenţă, adică puterea, eficienţa, izvorul vieţii şi al fecundităţii. Dorinţa omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorinţa lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfîrşit a experienţelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală şi eficientă şi nu într-o iluzie."
*******************************************************************************
"„Lumea“ (adică „lumea noastră“) este un univers în care sacrul s-a manifestat şi unde ruptura de nivel este aşadar posibilă şi repetabilă."
"Or, existenţa umană nu este posibilă decît prin această comunicare permanentă cu Cerul."
"„Aşezarea“ într-un loc anume, organizarea, locuirea lui sînt acţiuni care presupun o alegere existenţială: alegerea unui Univers care va fi asumat prin „creaţie“."
Axis Mundi- Mount Meru
Borobudur Temple- Java, Indonesia
"Pe de altă parte, deoarece crearea omului este o replică a cosmogoniei, primul om a fost alcătuit în „buricul Pămîntului“ (după tradiţia mesopotamiană), în Centrul Lumii (conform tradiţiei iraniene), în Paradisul aflat în „buricul Pămîntului“ sau la Ierusalim (după tradiţiile iudeo–creştine). Nici nu putea fi altfel, pentru că acest Centru este tocmai locul unde se petrece o ruptură de nivel, unde spaţiul devine sacru, real prin excelenţă. Orice creaţie implică o supraabundenţă a realităţii, altfel spus o izbucnire a sacrului în lume."
The first man slipped out of the "belly of the world".
"După cum am văzut, şi după cum vom putea vedea şi mai limpede în cele ce urmează, anumite imagini tradiţionale, anumite urme ale comportamentului omului premodern se mai păstrează încă, mai „supravieţuiesc“, chiar în societăţile cele mai industrializate."
"La fel ca stîlpul (Axis mundi), copacul cu crengile tăiate, al cărui vîrf iese prin deschizătura din acoperişul iurtei (şi care simbolizează Arborele cosmic) reprezintă o scară care duce
la Cer şi pe care urcă şamanii în călătoria lor către înalt, luîndu–şi zborul prin acea deschizătură din acoperiş.22 Stîlpul sacru, aflat în mijlocul locuinţei, se mai întîlneşte în Africa, la populaţiile de păstori hamiţi şi hamitoiz."
"Ca să dureze, o construcţie (casă, templu, lucrare tehnică) trebuie să fie însufleţită, să capete în acelaşi timp o viaţă şi un suflet. „Transferul“ sufletului nu se poate face altfel decît printr–o jertfă sîngeroasă."
"În sud–estul Europei, aceste rituri şi credinţe au dat naştere unor minunate balade populare care înfăţişează jertfa soţiei meşterului zidar, fără de care construcţia nu poate fi dusă la bun sfîrşit (cf. baladele podului de la Arta, din Grecia, a mînăstirii Argeş din România, a cetăţii Scutari din Iugoslavia etc.)."
"Locuinţa nu este un obiect, o „maşină de locuit“, ci Universul pe care omul şi–l clădeşte imitînd Creaţia exemplară a zeilor, cosmogonia."
Home is where the Universe is.
"Pentru că nu este vorba de un spaţiu geometric, ci de un spaţiu existenţial şi sacru care prezintă o structură cu totul deosebită, ce permite o infinitate de rupturi şi deci de comunicări cu transcendentul."
"Cu alte cuvinte, toate simbolurile şi toate ritualurile legate de temple, cetăţi, case decurg, de fapt, din experienţa primitivă a spaţiului sacru."
"Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfinţenia sanctuarelor."
"Totuşi, ceea ce ne interesează nu este varietatea infinită a experienţelor religioase ale spaţiului, ci, dimpotrivă, elementele lor comune, de unitate."
"Această necesitate religioasă oglindeşte o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de fiinţă. Spaima dinaintea „Haosului“ care înconjoară lumea sa locuită corespunde spaimei în faţa neantului."
"Spaţiul necunoscut care se întinde dincolo de „lumea“ sa, spaţiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decît o întindere amorfă în care n–a fost încă proiectată nici o orientare şi nu s–a conturat nici o structură, acest spaţiu profan reprezintă pentru omul religios nefiinţa absolută. Dacă se rătăceşte cumva în acest spaţiu, omul se simte golit de substanţa sa „ontică“, ca şi cum s–ar topi în Haos, şi sfîrşeşte prin a se stinge."
If the person is not in religious space, then it is a nonbeing.
"Pentru că aşezarea într–un loc, locuirea într–un spaţiu înseamnă repetarea cosmogoniei, şi deci imitarea lucrării zeilor, orice hotărîre existenţială a omului religios de a se „aşeza“ în spaţiu este în acelaşi timp o hotărîre „religioasă“."
" Acest comportament faţă de Timp deosebeşte omul religios de cel nereligios: primul refuză să trăiască doar în ceea ce se numeşte, în termeni moderni, „prezentul istoric“, străduindu–se să ajungă la un Timp sacru care, în unele privinţe, ar putea însemna „Veşnicia“."
"Pentru un om nereligios, Timpul nu poate reprezenta nici ruptură, nici „mister“: el alcătuieşte dimensiunea existenţială cea mai profundă a omului şi este legat de propria sa existenţă, avînd aşadar un început şi un sfîrşit, care este moartea, dispariţia existenţei. Oricît de numeroase ar fi ritmurile temporale pe care le urmează şi oricît de deosebite ar fi intensităţile acestor ritmuri, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu poate interveni nici o prezenţă divină"
Death is final for the non-religious. That is why divine forces do not enter his life.
"Primul care a explicat înrudirea etimologică dintre templum şi tempus este Hermann Usener, care a interpretat cei doi termeni cu ajutorul noţiunii de intersectare („Schneidung, Kreuzung“)2. Cercetările ulterioare au adus precizări în legătură cu această descoperire: „Templum se referă la aspectul spaţial, iar tempus la aspectul temporal al mişcării orizontului în spaţiu şi în timp."
The Scheidung symbolizes the "rift" in the profane world.
"Din acelaşi motiv, Timpul cosmogonic slujeşte drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s–au manifestat şi au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare şi mai măreaţă."
That is why the Beginning of Time is the highest symbol of the connection with the Cosmos.
"Concepţia subiacentă acestor rituri de vindecare ar fi că Viaţa nu poate fi reparată, ci doar re–creată prin repetarea simbolică a cosmogoniei, deoarece cosmogonia este modelul exemplar al oricărei creaţii."
Life can't be repaired but only re-created.
"Într–adevăr, indigenii sînt conştienţi că reproduc în cele mai mici amănunte actele exemplare ale zeilor, aşa cum aceştia le înfăptuiseră in illo tempore."
"Unirea dintre zeu şi zeiţă se petrece într–o clipă atemporală, într–un prezent veşnic; unirea sexuală dintre oameni, cînd nu este rituală, se desfăşoară în durată, în Timpul profan."
"Dimensiunea sacră a Vieţii se regăseşte din plin în sărbătoare, cînd se experimentează sfinţenia existenţei omeneşti ca lucrare a zeilor. În restul timpului, omul poate oricînd uita ceea ce este fundamental, şi anume că existenţa nu este „dată“ de către ceea ce modernii numesc „Natură“, ci este o creaţie a Celorlalţi, adică zeii sau Fiinţele semidivine. În schimb, sărbătorile redau dimensiunea sacră a existenţei, amintind cum anume zeii sau Strămoşii mitici au făcut omul şi i–au împărtăşit comportamentele sociale şi muncile practice."
Celebrations are used to remember the sacred world.
"Concluzia este justificată, dar numai în parte, deoarece omul religios, chiar şi cel mai „primitiv“, nu se împotriveşte progresului, în principiu, ci îl acceptă, atribuindu–i însă o origine şi o dimensiune divine. Tot ceea ce, din perspectiva modernă, ni s–ar părea aducător de „progres“ (de orice fel — social, cultural, tehnic şi aşa mai departe) în comparaţie cu o situaţie anterioară, a fost asumat de către societăţile primitive în decursul lungii lor istorii, ca un şir de revelaţii divine."
The religious man is not against progress but on the contrary, attributes it to a "chain of divine revelations.
"S–ar putea spune, în termeni creştini, că este vorba de o „nostalgie a Paradisului“, cu toate că, la nivelul culturilor primitive, contextul religios şi ideologic este cu totul altul decît cel al iudeo–creştinismului. Însă Timpul mitic pe care omul se străduieşte să–l reactualizeze periodic este un Timp sanctificat de prezenţa divină, şi putem spune că dorinţa lui de a se afla în prezenţa zeilor şi într–o lume desăvîrşită (pentru că abia a luat naştere) corespunde nostalgiei stării paradiziace."
The religious man is thirsting for paradise.
"Se poate spune chiar, pînă la un anumit punct, că omul religios, mai ales cel din societăţile „primitive“, este prin excelenţă un om paralizat de mitul eternei reîntoarceri."
"Din punct de vedere existenţial însă, „primitivul“ se situează întotdeauna într–un context cosmic. Experienţa lui personală nu este lipsită nici de autenticitate, nici de profunzime, însă ea pare pentru omul modern lipsită de autenticitate sau copilărească, pentru că este exprimată într–un limbaj cu care nu sîntem obişnuiţi."
"Pentru că, de fapt, dorinţa de întoarcere la Timpul originii înseamnă deopotrivă dorinţa de a regăsi prezenţa zeilor şi Lumea puternică, proaspătă şi curată, aşa cum era ea in illo tempore."
"Prin toate comportamentele sale, omul religios arată că nu crede decît în Fiinţă, că participarea sa la Fiinţă este asigurată de revelaţia primordială, al cărei paznic este. Miturile reprezintă totalitatea acestor revelaţii primordiale."
He only believes in Being.
"Iată de ce mitul este legat de ontologie, pentru că nu vorbeşte decît de realităţi, de ceea ce s–a petrecut cu adevărat, de ceea ce s–a manifestat din plin."
"Este vorba, fără îndoială, de realităţi sacre, pentru că sacrul este realul prin excelenţă. Nimic din ceea ce ţine de sfera profanului nu ia parte la Fiinţă, pentru că profanul nu a fost întemeiat ontologic de mit, nu are un model exemplar."
"Un pescar mi–a spus că, atunci cînd se pregătea să prindă peşti (cu arcul), se credea Kivavia. Nu cerea mila şi ajutorul eroului mitic, ci se identifica de–a dreptul cu acesta."
"Trebuie spus că, încă de la început, omul religios îşi aşază modelul pe un plan transuman, cel dezvăluit de mituri. El nu devine cu adevărat om decît dacă se supune învăţăturii miturilor, dacă–i imită pe zei."
"Adevăratul păcat este uitarea."
The gravest sin is forgetting.
"Volhardt a subliniat acest lucru pe bună dreptate: canibalul îşi asumă responsabilitatea în lume, canibalismul nu este un comportament „natural“ al omului „primitiv“ (şi nici nu se regăseşte de altfel la nivelurile cele mai arhaice de cultură), ci un comportament cultural, întemeiat pe o viziune religioasă a vieţii. Pentru ca lumea vegetală să poată supravieţui, omul trebuie să ucidă şi să fie ucis; el trebuie de asemenea să–şi asume sexualitatea pînă la limita extremă, adică orgia."
"Ceea ce trebuie subliniat este că omul religios dorea să–i imite pe zei şi credea că o face chiar atunci cînd faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie şi crimă."
"Nu numai că aceeaşi cantitate de fiinţă se păstrează fără ca nimic să se piardă ori să se creeze, ci mai mult, unii gînditori de la sfîrşitul Antichităţii — pitagoricieni, stoici, platonicieni — ajung să admită că în interiorul fiecăruia dintre aceste cicluri de durată, aiones sau aeva, se reproduc aceleaşi situaţii care s–au produs în ciclurile anterioare şi se vor reproduce şi în ciclurile următoare — la nesfîrşit. Nici o întîmplare nu este unică şi nu se produce o singură dată (de pildă condamnarea şi moartea lui Socrate), ci ea s–a mai produs şi se va mai produce, fără încetare; aceiaşi indivizi au apărut, apar şi vor reapărea la fiecare întoarcere a cercului asupra lui însuşi. Durata cosmică este repetare şi anakuklesis, eternă reîntoarcere“
At the end of the Time of Antiquity- the thinkers of the time came to the conclusion that in every cycle the same situations are continuously produced, over and over again for infinity.
Christianity killed the eternal rebirth before the time of the Universe because they put the birth of Christ in our chronological time.
"În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu şi sacru în acelaşi timp, dezvăluind modalităţile Fiinţei şi ale sacralităţii."
"Nu este nevoie să mai dăm alte exemple. În toate aceste religii primitive, Fiinţa cerească supremă pare să–şi fi pierdut actualitatea religioasă, deoarece lipseşte din cult, iar mitul ne–o înfăţişează retrăgîndu–se din ce în ce mai departe de oameni, pînă ce devine un deus otiosus. Cu toate acestea, nu este uitată, fiind chiar invocată în ultimă instanţă, cînd tot ceea ce s–a făcut spre a cere ajutorul celorlalţi zei şi zeiţe, al strămoşilor şi al demonilor s–a dovedit a fi zadarnic."
God of the Universe lives in the heavens, and once he created "humans", he retreats to the heavens and people stopped worshipping him- remembering him occasionally.
"Experienţa religioasă a Vieţii
„Îndepărtarea divină“ oglindeşte de fapt interesul crescînd al omului faţă de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se apleacă asupra hierofaniilor Vieţii, descoperă sacrul şi fecunditatea pămîntească şi se simte atras de experienţe religioase mai „concrete“ (mai carnale, chiar orgiastice), omul „primitiv“ se îndepărtează de Zeul ceresc şi transcendent. Descoperirea agriculturii duce la o schimbare radicală nu numai a economiei omului primitiv, ci înainte de toate a economiei sacrului. Intră în joc alte forţe religioase: sexualitatea, fecunditatea, mitologia femeii şi a Pămîntului etc., experienţa religioasă devine mai concretă, mai strîns legată de Viaţă. Marile Zeiţe–Mame şi Zeii puternici sau duhurile fecundităţii sînt mult mai „dinamici“ şi mai accesibili pentru oameni decît Zeul creator. Dar, aşa cum am văzut, în caz de mare nevoie, după ce s–a încercat totul în zadar, şi cu deosebire atunci cînd nenorocirea vine din Cer — secetă, furtună, epidemie —, oamenii se întorc spre Fiinţa supremă şi o roagă. Atitudinea aceasta nu se întîlneşte doar la populaţiile primitive. De fiecare dată cînd vechii evrei trăiau mai multă vreme în pace şi într–o oarecare îndestulare, se îndepărtau de Iahve,
apropiindu–se de divinităţile Baal şi Astarte ale vecinilor lor. Numai catastrofele istorice îi sileau să se întoarcă din nou la Iahve. „Iar atunci au strigat iarăşi către Domnul şi au zis: «Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte–ne acum din mîna vrăjmaşilor noştri, şi–ţi vom sluji!»“ (I Samuel, XII, 10)."
"Există aici, dar numai în aparenţă, un mare paradox: divinităţile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal şi Astarte la evrei, divinităţi ale fecundităţii, ale opulenţei, ale împlinirii vitale, adică divinităţi care preamăreau şi îmbogăţeau Viaţa, atît cea cosmică — vegetaţia, agricultura, animalele — cît şi cea omenească. Aceste divinităţi erau în aparenţă puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate."
Baal and Astrarte were in fact representations of the worship of fertility. Today can be taken as fertility = materialism/stability.
"Descoperind sacrali-tatea Vieţii, omul s–a lăsat purtat de propria sa descoperire, a fost copleşit de hierofaniile vitale şi s–a îndepărtat de sacralitatea transcendentă a nevoilor sale imediate şi zilnice."
"Man's "fall" is having let go of the "sacred" and having been taken with one's own immediate and daily needs (worshipping fertility)."
"Eliminat din viaţa religioasă propriu–zisă, sacrul ceresc se menţine activ prin simbolism. Un simbol religios îşi transmite mesajul chiar dacă nu este perceput în întregime în mod conştient, deoarece simbolul se adresează fiinţei omeneşti integrale, nu doar minţii ei."
"Apele simbolizează suma universală a virtualităţilor, fiind deopotrivă fons et origo, izvorul tuturor posibilităţilor de existenţă; ele precedă orice formă şi susţin orice creaţie."
fons et origo = source and origin of something = water
"Simbolismul Apelor implică aşadar atît moartea, cît şi
renaşterea."
"Contactul cu apa înseamnă întotdeauna o regenerare:
disoluţia este urmată de „o nouă naştere“, iar imersiunea fertilizează şi
sporeşte potenţialul de viaţă."
"Potopului sau imersiunii periodice a continentelor (miturile de tip Atlantida) îi corespunde, la nivel uman, „cea de–a doua moarte“ a omului („umezeala“ şi leimon–ul Infernului etc.) ori moartea iniţiatică prin botez."
The Great Flood is a symbol of the occassional immersion of the continents, representing man's "a second birth" = "Regeneration".
"Simbolurile erau, pentru apologeţii creştini, încărcate de mesaje; ele arătau sacrul cu ajutorul ritmurilor cosmice. Revelaţia adusă de credinţă nu ştergea semnificaţiile precreştine ale simbolurilor, ci le adăuga o valoare nouă. Pentru credincioşi, aceasta le eclipsa fără îndoială pe celelalte: era singura care valoriza simbolul, făcînd din el o revelaţie."
"Acestor concepţii mitice le corespund credinţele legate de fecunditatea spontană a femeii şi de puterile ei magico–religioase oculte, a căror influenţă asupra vieţii plantelor este hotărîtoare. Fenomenul social şi cultural cunoscut sub numele de „matriarhat“ este legat de descoperirea culturii plantelor comestibile de către femeie. Femeia a fost prima care a cultivat plantele alimentare, devenind aşadar în chip firesc stăpîna ogoarelor şi a recoltelor. Puterile magico–religioase şi, prin urmare, predominanţa socială a femeii au un model cosmic: Pămîntul–Mamă."
"După cum vom vedea, experienţa umană în totalitatea sa poate fi omologată Vieţii cosmice, prin urmare sanctificată, deoarece Cosmosul este creaţia supremă a zeilor."
Life is the most mysterious thing to the religious man which means that it "comes" from somewhere and "goes" somewhere else.
Death is just another form of human existence.
"Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoieşte periodic, iar taina apariţiei Vieţii este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului."
The Idea of Absolute Reality is symbolized by the fruit of the tree of Life.
Stones represent the indestructibility and Absolution of the Being and an anbsolute Existence outside of Time. Unntouched by "being".
*******************************************************************************
"Studierea societăţilor rurale europene ne poate ajuta să înţelegem lumea religioasă a agricultorilor în epoca neolitică. În numeroase cazuri, obiceiurile şi credinţele ţăranilor europeni oglindesc un nivel de cultură mai vechi decît cel atestat de mitologia Greciei clasice."
*******************************************************************************
Awake Existence.
"Cu alte cuvinte, simbolismul cosmic adaugă o nouă valoare unui obiect sau unei acţiuni, fără ca prin aceasta să le ştirbească valorile proprii şi nemijlocite."
Objects created for cosmic symbolism are sacred.
The knowledge learned from introspection and life are in themselves not valuable but for its religious value since it points to the Being.
**********************************************************************************
"Altfel spus, „cel care ştie“ are o experienţă cu totul diferită decît aceea a unui profan, ceea ce înseamnă că orice experienţă umană poate fi transfigurată şi trăită pe un alt plan, transuman."
**********************************************************************************
His habitation and body are a microcosmos.
--
Pub pdf original language
Posts
